Dă-o în măsa
Tovarăşi! Vă zic sincer, că de vreo 2 ani zic că îmi repar bicicleta mea mountain bike. Bine, nu pot zice că acu un an, pardon 2, că suntem în 2010, nu mergea, mergea strună, numai că avea pana pe roata de spate. No problem, se umflă. Dar, de anul trecut, adică domnul 2009, a vrut să fac pana şi pe faţă.
Las că trece şi asta nu? Se umflă, dă-o în măsa, dar ce era mai important sa stricat. Să nu mai zic că franele sunt ieşite din calcul încă de când mă ştiu, maxim 3 luni dacă am avut frane la bicicleta mea, deci vă daţi seama ce băiat cuminte sunt. Dar anu trecut, mi s-au stricat pedalele, lanţu + că nu merge decât în viteza întâi. Pff… Ce aş putea să îi fac? Să o pun în magazie şi să o las să putrezească acolo! Decât să o repar mai degrabă iau alta… Pff… M-am lăsat păgubaş oricum de mult timp, dar voiam să împărtăşesc şi cu voi asta, mai ales că neamţu organizează concursul “Mă las pagubaş”.
Am primit stickerele!
Da, după mult timp de aşteptare am primit şi eu stickerele de la HaiPA! Defapt nu a durat chiar aşa mult… surprinzător e că nu a durat nici măcar 4 zile, e un nou record făcut de cei de la Poşta Română! Abia aştept să fac avioanele de hartie! Dar să vă zic un secret, sper să nu mai zici la nimeni, eu am primit 14 stickere! Nu mai zi la nimeni că am încredere în tine!
Dar toate fiind bune până când vine vorba să îi fac poză… Nu am bah un aparat foto! Cine îmi dă unul?
Review – BlogoMedica.Ro
Dacă tot vă fac vouă review-uri gratis, am zis să îmi încerc norocul la acest concurs. Trebuie să fac un review la blogomedica.ro.
Despre Header:
- E în ton cu site-ul, dar sunt de părere că trebuie schimbat, o caricatură la un site serios nu se prea potriveşte. Mai degrabă aţi pune un grup de doctori, sau o poză cu cei ce se ocupă se site. Sau orice alceva, dar nu o caricatura!
- Nu înţeleg de ce trebuie să ţineţi de două ori “Acasa” via “Prima pagina”. Scoateţi una din ele, că nu îşi au rostul!
Despre conţinut/design:
- Design-ul e frumos, nu “omoară” ochiul cu culorile sale (cel puţin mie, cu monitorul meu).
- Îmi place efectul de închidere, te ajută să ai doar articolele care te interesează pe tine!
- Nuştiu ce să mai zic aici, totul e okei din punctul meu de vedere!
Despre sidebar:
- Doar mă cunoaşteţi că îmi place să critic orice sidebar, deci: “Medicină – ads medicină” ?? De două ori Medicină?! O singură dată era deajuns! Şi… centrează banner-ul, ar arăta mai frumos!
- Încearcă să scoţi cuvântul medicină din fiecare widget din sidebar, se înţelege din numele blogului că este vorba despre medicină!
- “Dicţionar medical – dicţionar medicină”. Se sub înţelege, scoate una din cele două, că nu îşi au rostul. Şi… adaugă link-urile!
- La “Parteneri” încearcă să nu pui prea multe link-uri!
Sfat pentru footer:
Încearcă să pui pe centru iconiţa de la GTOP!
Acesta a fost review-ul site-ului blogomedica.ro.
Concurs ca la români!
Poi nu e aşa? După ce ţii un banner, pe blog o lună, chiar dacă ştii că nu ai şanse ţi-o mai aruncă şi în faţă punând un poll, prin care să permită vizitatorilor să voteze cum să fie metoda de alegere. Prin poll, prin tragere la sorţi sau să aleaga sponsori.
Până aici, nu e nimic ciudat, nu? Numai că, din toate cele 3 optiuni enumerate mai sus, voi care credeţi că mergea? Cea care nu era bună, cea care o detestăm cu toţi, prin vot! Care e avantajul? Că sponsori nu mai trebuie să citească x articole, şi că nu mai trebuie să scrie x bilete cu nick-ul fiecăruia. Nu făceam atâta gălăgie, dar când vezi că, măcar de era poll-ul bun, că mergeau toate cele trei optiuni, dar nu… merge numai una, şi aia “Prin Poll!”.
Citez un comentator:
Dacă ştiam că o să fie prin vot, nici nu mă mai oboseam să ţin banner-ul pe blog o lună de zile
Şi îi dau şi dreptate. Măcar dacă erau serioşi, şi trăgeau la sorţi, chiar dacă ştiam că nu aveam vreo şansă. Vrei să te cred că primi nu au folosit deloc proxy sau altă metodă de votare?
Încă nu v-aţi dat seama despre ce concurs vorbesc? Vorbesc despre concursul de pe desenele-copilăriePUNCTnet. Hai că vă las, am de urmărit câteva filme, aşa în miez de noapte. Ne auzim şi mâine.
Câştigă un Nokia N97
Am nevoie de un telefon… Şi na, era cam singurul concurs cu un telefon frumos
. Daţi un click.
Campania LG LCD LH5000
Nu aveam ce face, asa ca am zis să mă înscriu şi eu la acest concurs. Puteţi să vă înscrieţi pe concurslg.ro şi pentru mai multe detalii pe blogul lui Bobby Voicu. Nu mă întrebaţi, nu cunosc, acestea erau cerinţele ![]()
Să sperăm, dar oricum nu câştig










