Nu ştiu ce-i cu mine
Articol scris în: Eu
Nu ştiu ce-i cu mine în ultimul timp, de ce spun acest lucru? Poi după cum aţi observat şi pe blog, nu am mai scris de duminică, şi eu aveam normă un articol pe zi şi max. o zi lipsă pe săptămână.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, chiar nu ştiu… Să mă fi îndrăgostit? Nici o şansă, n-am de cine… şi chiar dacă eram cu siguranţă aveam mai multă inspiraţie ca acum. Să fiu supărat? Nici o şansă, sunt prea vesel dar nu am inspiraţie…
Am încercat vreo 3-4 articole în aceste 2 zile, da nu mi s-au părut destul de bine… mi se păreau prea… prea slabe. Unele le-am lăsat în draft pentru inspiraţie, dar chiar nu ştiu de ce nu mai pot scrie. Mă rog, sper să îmi revină inspiraţia, sau dacă nu îmi revine inspiraţia măcar să îmi vină pofta de ceartă.
Copac… drag copac…
Articol scris în: Eu
Nu ştiţi voi cât de greu e să te desparţi de un obiect care ştii că a fost lângă tine de când erai un amărât de princhindel care nu putea să meargă în două picioare bine. În fiecare zi când ieşeam afară îl vedeam, era acolo, ferindu-mă de soare, şi când picura şi de ploaie!
De ce trebuia să te duci? Îmi spui şi mie? Ştiu că aşa a vrut stăpânu’ dar chiar nu puteai face nimic? Doar aveai peste 70 de ani, şi erai mândria acestei uliţi îmbătrânite, erai o bară excelentă şi o umbrelă mai bună ca multe altele fabricate!
De ce te-ai dus?!?! Îmi spui??? Nu vrei să îmi spui?!? Poi atunci cred că mai bine te duci în lumea copacilor, că eu nu te voi ierta până nu o să îmi spui de ce a trebuit să te duci! Sincer! Defapt… e mai bine că te-ai dus… acum nu voi mai avea prea multe frunze căzând în ogradă… nu voi mai fi nevoit să mă întreb când o să dispari, pur şi simplu ai dispărut, azi, 04.03.2010!
Din totdeauna…
Articol scris în: Eu
…mi-am dorit o maşinuţă cu telecomandă (cum îmi place mie să îi zic) sau teleghidată (am scris oare bine?) dacă nu am scris corect, e maşina aia controlată de la distanţă fără fir. Cei drept… am avut o asemenea maşină, dar nu pot să zic că nu mi-a plăcut.
A îndeplinit 2 din 3 condiţii ca să îmi placă.
1. Să fie drăguţă, cu multe culori şi aşa mai departe. √DONE!
2. Să poată fi controlată de la distanţă. √DONE!
3. Să i se deschidă portierele. ×NIEP!
Deci… pentru că nu îndeplineşte ultima condiţie nu mi-a plăcut. Bineînţeles când “Moş Crăciun” mi-a adus mie acea maşină, eram super happy că mi-a adus ce mi-am dorit… Dar na… acu, cred că mă duc să o caut şi să îi iau motoraşul.
Nici nu ştiţi voi câtă slăbiciune am eu pentru acele motoraşe mici, e o pasiune să le iau, să fac ventilatoare, sau orice altă timpenie. Gata, am decis ca mâine sa caut un motoraş să fac ceva trăsnit!
“Interzis” egal cu “ce trebuie să faci”
Articol scris în: Eu
Tovarăşi mei dragi, ştiu că titlul nu e prea “expresiv” dar să vă explic mai exact ce e cu el – cel puţin în cazul meu -. Bun… deci când cineva (de exemplu părinţi) îmi interzice ceva (să zic că nu mai trebuie să chiulesc) nu ştiu cum să vă zic, dar eu mai rău fac, atunci când ştiu că îmi zice să nu fac asta, fix aia fac.
Dacă îmi zice că îmi dă voie la un party (de parcă ar fi după ei asta) şi îmi zice să nu beau, poate să nu fumez sau să nu fac prosti, nu ştiu cum, nu ştiu de ce, mă încăpăţânez să fac fix pe dos. Să beau, să fumez şi să fac tot felul de tâmpeni. De revelion, am băut, am făcut tot ce mi-a venit în cap, de ce? Poi… că mi-au interzis părinţi.
De mic îmi zic să învăţ (Învaţă că nu înveţi pentru mine) şi eu ce fac? Stau pe blog, citesc bloguri, ies afară şi joc basket, ascult muzică şi tot aşa, până se face 21-22, ora mea de culcare. Nu mă luaţi cu chesti de alea că “te culci prea devreme” sau mai ştiu eu ce, că nu am timp eu acum să vă explic de ce mă culc aşa devreme.
Deci un mic “sfat” pentru părinţi, de la un adoleşcent ce nu îşi ascultă părinţi: Nu le mai interzice-ţi odraslelor să nu facă x lucruri, că fix asta o să facă! O garantez eu!
Nu prea imi place…
Articol scris în: Despre Blog, Eu, Şcoală
… să fiu citit de colegi sau de prieteni. De ce? Poi, în acest moment, vreau să îi excud pe actuali colegi, şi să îi pun în categoria “colegi” pe foşti mei colegi de generală. Bine, în generală, cred… nu cred, eram singurul care avea blog dintr-o şcoală întreagă, şi na, ce ştiu ţărani despre internet?
Şi când ţărani (scuze că folosesc această expresie, supăraţi-vă nu aveaţi decât!) au descoperit internetul, şi au intrat pe blogul meu, a doua zi eram subiect de primă pagină, vezi ce a mai scris Liviu, şi tot aşa mai departe. Norocul meu a fost că era semestrul al doilea din clasa a VIII. (bine, partea tare e ca acu sunt idol pt cei care işi fac blog în micul meu sătuc)
Bine, când a venit vara, şi a venit vacanţa mare au început să apara şi laudele de la o colegă, în care spunea că nu crede că poate să scrie ca mine, şi na, ce blogger nu ar vrea să audă aceste cuvinte din gura cuiva?
Şi bineînţeles… odată ajuns la liceu, noi colegi au accesat blogul meu, şi din fericire pentru mine, au fost mai multe laude decât critici, bineînţeles, încă nu am primit critici.
Bine… am tot vorbit despre colegi, dar partea nasoală e cu prieteni, cu prieteni care nu înţeleg că dacă ai blog e ceva foarte fain frate, şi poţi spune lumii ce simţi dacă nu ai curaj (sau ai), şi că te poţi face auzit într-un fel sau altul.
Sper că nu am supărat prea multă lume cu articolul ăsta, dar fraţilor, serios acum, dacă vreţi să râdeţi de articolele mele, şi aşa vai de capul lor, măcar faceţi-o când nu sunt eu în preajmă, să nu vă aud, sau dacă vă credeţi aşa tari, de ce nu încercaţi şi voi ce fac eu şi abia dupa să comentaţi, okei?
Dacă vrei note mari, mergi la biserică
Articol scris în: Eu, Şcoală
Okei, prima chestie ar fi că am vrut să scriu articolul acesta încă de joi, dar nu ştiu de ce tot am amânat, pentru că na… chiar vreau să vă spun ce e cu titlul. Bineînţeles, colegi mei care au stat la ultima oră joi ştiu despre ce e vorba, dar voi nu.
Bun, am avut ultima oră (de la 2 la 3) CPS-ul (calitatea produselor şi serviciilor), cu doamna profesoară Dancă (câta tupeu pe mine să îi scriu numele pe blogul meu! Sper să nu mi se spargă monitorul când intru pe pagina principală) şi avea nervi… da nervi frate. Nu degeaba, marţea asta eu şi un coleg i-am pus porecla “nefututa”. Fă da-ţi voi seama de la ce vine.
Okei, vine la oră, şi ne ascultă, am rămas vreo 15 din 30 la oră. Mă rog… începem, ne ascultă din ultima lecţie, îmi pune 8 (eram mulţumit) dar când am văzut că lu unul, care nu a ştiut lecţia i-a pus 9 pe ochi frumoşi, aveam nişte nervi. Cică “e mai pricăjit, îi pun 9“. Bineînţeles 9 era nota maximă. Faza era, că toţi am zis lecţia cap-coadă, că era o lecţie de o pagină jumate de caiet simplu.
La sfârşitul orei aveam toată clasa nervi, de ce a pus note aşa mici, şi tot felul de chesti din astea. Ce a răspuns? Poi… cică “Poi dacă mergeaţi mai des pe la biserică, să vă mai spovodiţi din când în când, să vă mai rugaţi, o să aveţi note mai mari“. Noi revoltaţi, “Da ce treabă are biserica cu şcoala?“. Bineînţeles, mai nimic, dupaia a scos alta, “Daca vreţi note mari, va trebui să veniţi cu pantaloni negri şi bluză albă“. Când am auzit am spus, “Ce dracu? Nu mai suntem în comunism“.
Am zis că marţea asta vin în pantaloni scurţi la ora ei, să vadă ce înseamnă să vii îmbrăcat “indecent“, numai să o enervez, mai ales că înaintea orei ei avem sportul, aşa că pot să o fac cu mai mare drag.
-
Parteneri
Da-ţi cu părerea!
Loading ...