Nu prea imi place…
Articol scris în: Despre Blog, Eu, Şcoală
… să fiu citit de colegi sau de prieteni. De ce? Poi, în acest moment, vreau să îi excud pe actuali colegi, şi să îi pun în categoria “colegi” pe foşti mei colegi de generală. Bine, în generală, cred… nu cred, eram singurul care avea blog dintr-o şcoală întreagă, şi na, ce ştiu ţărani despre internet?
Şi când ţărani (scuze că folosesc această expresie, supăraţi-vă nu aveaţi decât!) au descoperit internetul, şi au intrat pe blogul meu, a doua zi eram subiect de primă pagină, vezi ce a mai scris Liviu, şi tot aşa mai departe. Norocul meu a fost că era semestrul al doilea din clasa a VIII. (bine, partea tare e ca acu sunt idol pt cei care işi fac blog în micul meu sătuc)
Bine, când a venit vara, şi a venit vacanţa mare au început să apara şi laudele de la o colegă, în care spunea că nu crede că poate să scrie ca mine, şi na, ce blogger nu ar vrea să audă aceste cuvinte din gura cuiva?
Şi bineînţeles… odată ajuns la liceu, noi colegi au accesat blogul meu, şi din fericire pentru mine, au fost mai multe laude decât critici, bineînţeles, încă nu am primit critici.
Bine… am tot vorbit despre colegi, dar partea nasoală e cu prieteni, cu prieteni care nu înţeleg că dacă ai blog e ceva foarte fain frate, şi poţi spune lumii ce simţi dacă nu ai curaj (sau ai), şi că te poţi face auzit într-un fel sau altul.
Sper că nu am supărat prea multă lume cu articolul ăsta, dar fraţilor, serios acum, dacă vreţi să râdeţi de articolele mele, şi aşa vai de capul lor, măcar faceţi-o când nu sunt eu în preajmă, să nu vă aud, sau dacă vă credeţi aşa tari, de ce nu încercaţi şi voi ce fac eu şi abia dupa să comentaţi, okei?
Dacă vrei note mari, mergi la biserică
Articol scris în: Eu, Şcoală
Okei, prima chestie ar fi că am vrut să scriu articolul acesta încă de joi, dar nu ştiu de ce tot am amânat, pentru că na… chiar vreau să vă spun ce e cu titlul. Bineînţeles, colegi mei care au stat la ultima oră joi ştiu despre ce e vorba, dar voi nu.
Bun, am avut ultima oră (de la 2 la 3) CPS-ul (calitatea produselor şi serviciilor), cu doamna profesoară Dancă (câta tupeu pe mine să îi scriu numele pe blogul meu! Sper să nu mi se spargă monitorul când intru pe pagina principală) şi avea nervi… da nervi frate. Nu degeaba, marţea asta eu şi un coleg i-am pus porecla “nefututa”. Fă da-ţi voi seama de la ce vine.
Okei, vine la oră, şi ne ascultă, am rămas vreo 15 din 30 la oră. Mă rog… începem, ne ascultă din ultima lecţie, îmi pune 8 (eram mulţumit) dar când am văzut că lu unul, care nu a ştiut lecţia i-a pus 9 pe ochi frumoşi, aveam nişte nervi. Cică “e mai pricăjit, îi pun 9“. Bineînţeles 9 era nota maximă. Faza era, că toţi am zis lecţia cap-coadă, că era o lecţie de o pagină jumate de caiet simplu.
La sfârşitul orei aveam toată clasa nervi, de ce a pus note aşa mici, şi tot felul de chesti din astea. Ce a răspuns? Poi… cică “Poi dacă mergeaţi mai des pe la biserică, să vă mai spovodiţi din când în când, să vă mai rugaţi, o să aveţi note mai mari“. Noi revoltaţi, “Da ce treabă are biserica cu şcoala?“. Bineînţeles, mai nimic, dupaia a scos alta, “Daca vreţi note mari, va trebui să veniţi cu pantaloni negri şi bluză albă“. Când am auzit am spus, “Ce dracu? Nu mai suntem în comunism“.
Am zis că marţea asta vin în pantaloni scurţi la ora ei, să vadă ce înseamnă să vii îmbrăcat “indecent“, numai să o enervez, mai ales că înaintea orei ei avem sportul, aşa că pot să o fac cu mai mare drag.
Mă simt mândru!
Articol scris în: Tamaseni
Nuştiu cum să o exprim mai bine, dar mă simt aşa mândru că stau în acest sat numit TĂMĂŞENI. De ce? Poi azi… când căutam pe google map un alt sat (Bâra) să văd pe unde ar fi pe lângă Tămăşeni, am avut plăcuta plăcere să văd că Tămăşeniul e trecut pe Google Map destul de repede, faţă de alte sate.
Nu ştiţi cât de bucuros sunt la ora actuală 
Hai că vă las o imagine, să nu ziceţi că vă mint.
P.S: Vă rog din suflet, nu folosiţi imaginea aceasta pentru a veni după mine pentru a mă ucide! Că am avut bun simţ şi am lăsat toată imaginea, cu drumuri şi tot aşa mai departe! Deci… vă rog din suflet să nu veniţi după mine!
Întreabă-mă orice!
Articol scris în: Eu
Acum ai posibilitatea să mă întrebi orice doreşti tu! Cum? Simplu, cu ajutorul serviciului formspring.me! Acum… dacă vrei să îmi adresezi o întrebare, o să dai click aici, sau chiar de vrei doar să te uiţi peste el, tot o să dai click!
Acum… partea frumoasă la acest serviciu e că tu o să pui întrebarea anonim, aşa că… eu nu o să ştiu cine eşti, chiar dacă vreau. Singura şansă să aflu cine eşti ar fi să hackeresc serverul celor de la formspring, dar nu ar fi prea frumos nu?
Aşa… că acu aveţi şansa această unică să mă întrebaţi orice, chiar şi cele mai jenante întrebări, numai să nu fie multe! Okei, cine doreşte… cine e primul? A… şi în caz de aveţi cont, nu uitaţi să selectaţi opţiunea de “anonim” ca să nu ştiu cine sunteţi ca altfel… îmi dau seama.
Am rămas uimit
Articol scris în: Eu, Religii
În vacanţa dintre semestre am fost plecat de acasă 4 zile, nu ştiu dacă v-am spus, dar am fost plecat la varămea. Bun… pe lângă distracţia maximă, nopţi de neuitat şi toate cele (nu o să zic de ce nopţile au fost de neuitat că aş supăra unele persoane, cred…). Mă rog, am rămas uimit, duminică când am fost la biserică.
Poate credeţi că nu prea merg la biserică, din cauza articolelor în care critic religia în sus şi în jos, dar mersul la biserică pentru mine e ca mersul în parc (cine ştie cunoaşte!). Aşa… şi intru în biserică cum intru şi la mine, fără fes (că şi aşa nu port, deoarece am părul mare) tot în regulă. Mă aşez în bancă, şi să stau să dorm…
Iau poziţia mea de la biserică, cu mâinile în buzunar sau strânse la piept şi ridicăte că intră popa, stai jos că începe evanghelia. Mă rog… Faza ce ma uimit au fost, că toţi! Da toţi, înafară de mine stăteau cu mâinile strânse, ca atunci când te rogi, numai că nu la piept, dar tot stăteau cu mâinile strânse.
Când am văzut asta am rămas “
“, şi… ca oricare altă persoană, a trebuit să mă adaptez că mă simţeam “prost” să văd că toate persoanele stau într-un fel şi eu stau ca un bou la poartă nouă. Aşa că m-am adaptat, şi… încă sunt uimit… Asta îmi aduce amine de un alt eveniment, dar na… nu vi-l mai povestesc.
O privire demonică spre lumea reală
Articol scris în: România, Sport
Okei… Niciodată nu ştii ce îţi rezervă viitorul, sau unde te duce destinul, dar în viaţa mea nu mi-am imaginat că va trebui să trăiesc într-o ţara ca România! Peste tot vedem diferite sloganuri care să ne facă să credem că România e un loc mai bun, dar nu e aşa.
În primul rând străzile. Mai are rost să zic că o comună ca să fie comună trebuie să aibă strada principală să fie asfaltată, iar dacă vrea să fie oraş sa aibă toate străzile asfaltate, da toate! Dar stai puţin… chiar dacă le asfaltează tot un rahat fac, mai degrabă le lasă cum sunt acum, măcar nu îşi rup ăştea maşinile prin gropile din asfalt.
În al doilea nu avem nici măcar o facultate în top 100 din lume. Scuze dacă greşesc, dar ultima dată când am auzit de acest subiect, chiar că nu aveam nici una. Şi nu mă refer acu să fie ca Stanford sau cum s-o numi, să fie ceva mai demn… să ne facă să ne simţim mândri.
Singurul lucru care ne face să ne simţim mândri că suntem români, momentan, este sportul, şi mai ales HANDBALUL, că în rest, suntem varză! Da varză rău!!!! Noroc cu handabalul care ne mai face cunoscuţi puţin… Aţi văzut la fotbal, Unirea Urziceni a fost botezată în Urinea. Dacă eram eu în locul celor de la Unirea făceam scandal… Îmi greşeşti numele, măcar puţin respect să ai… Înţeleg că nu avem un campionat puternic dar nici chiar aşa.
Mă rog… nu mai are rost să continu că ştiţi şi voi prea bine în ce ţară “extraordinară” trăiţi!
-
Parteneri
Da-ţi cu părerea!
Loading ...